Strazile Bucurestiului

Numele strazilor vechi din Bucuresti

Rate this post
De multe ori m-am intrebat ce inseamna numele unei strazi.
In copilarie puneai sau nu intrebari dar, de cele mai multe ori, luai numele ca atare. Cu varsta incepi sa faci conexiuni si sa doresti sa iti explici unele denumiri.

Imi vin in cap cateva nume din centrul vechi. “Covaci”, “Selari”, “Lipscani”, “Stavropoleos”, “Caldarari”, “Smardan”, “Zarafi”, “Baratiei”, “Baia de Fier”, “Scaune”, “Baniei”, “Columbelor”, “Cauzasi”, “Cluceru Udricani” si mai sunt dar nu le vad eu acum.

Sa incep cu “Covaci”.
Intreaga zona e plina de strazi cu nume ale unor profesii. Pe vremuri mestesugarii se grupau in anumite zone dupa modelul breslelor germane.
“Covaci” ii desemneaza pe fierari. Cuvintul are origine slava si poate fi intalnit sub diferite forme la sarbi, bulgari, slovaci.
Ca sa nu plictisesc cu descrierea mea anexez definitia de pe dexonline:

cováci (cováci), s.m. – Fierar. – Var. (Mold.)
coval(iu), covar. Sl. (bg., sb.) kovacs (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 295; Cihac, II, 78; Meyer 203; Conev 76), cf. alb. kovac, mag. covacs (Gáldi, Dict., 122). Var., din rut. koval?, si covar, cu schimbare de suf. – Der. covacie, s.f. (fierarie); covacesc, adj. (de fierar). Cf. încovoia.

– Selari
Relativ simplu pentru cei mai in varsta. Selarii erau mestesugarii ce se indeletniceau cu confectionarea seilor pentru cai.

– Lipscani
Numele strazii imi place mult. Din pacate in vremurile moderne oamenii au uitat o gramada de cuvinte romanesti frumoase, inclusiv numele pe care le atribuiau romanii diferitilor negustori.
In acest caz “Lipscanii” ii desemneaza pe negustorii germani din Leipzig. In perioada evului mediu si apoi in cea fanariota, pana tarziu, inspre noi, Leipzig-ul era numit Lipsca.
In acelasi registru se incadreaza si denumirile Hanovra, Colonia, Drezda.

– Stavropoleos
Alta strada cu nume frumos.
Aici gasim biserica omonima in care s-au cununat acum 60 de ani niste persoane dragi mie.
In traducere Stavropoleos inseamna “orasul crucii”. Probabil ca strada a luat numele bisericii, biserica ce a fost inaltata de negustorii greci.

– Caldarari
Aici multi cunosc originea.
Vine de la simpaticii nostrii conationali ce se ocupau cu fabricarea vaselor metalice si dupa cum spune si numele erau renumiti pentru caldari.
In acele vremuri tiganii erau renumiti pentru calitatile lor de mestesugari vezi si “zlatarii”.
Putini stiu ca tiganii zlatari erau foarte respectati pe vremuri. Zlatar inseamna aurar, de la slavul “zolot”. Ungurii au o denumire asemanatore pentru moneda nationala – zlotul.

Asa cum ne-a invatat pe vremuri Teleenciclopedia, continuare in episodul urmator.
Cine e nostalgic sa dea click pe film.

Refresh

*