Auto

Uleiuri pentru motoarele Diesel Subaru

Rate this post

Uleiuri pentru motoarele Diesel Subaru EE20, EE20Z

MOTORUL DIESEL EE20 Subaru 2.0D

Articol in curs de revizuire.

 

 

Motor Subaru boxer diesel EE20
Motor Subaru boxer diesel EE20

Incepand cu anul 2008 constructorul de masini Subaru a inceput producerea motoarelor diesel supraalimentate de 2.0litri, cu patru cilindri, dispusi in cunoscuta configuratie “boxer”.
Motorul dezvolta o putere de 148 sau 150Cp iar cuplul maxim, de 350Nm era obtinut la turatia de 3600r/m. Sistemul de ungere al motorului are o capacitate totala de 7.6l.  Acest volum de ulei poate fi schimbat doar in cazul demontarii motorului. In cazul unui schimb normal de ulei, cu schimbare de filtru, cantitatea recomandata este de 5.9l. Nivelul maxim va fi atins cu o cantitate de 6.2l iar cel minim de 5.2l*. Pentru situatiile in care este schimbat doar uleiul, fara filtru, cantitatea necesara va fi de 5.5l.  Nivelul maxim va fi atins cu o cantitate de 5.8l iar cel minim de 4.8l*.

Grafic putere cuplu Subaru Diesel EE20
Grafic putere cuplu Subaru Diesel EE20

Autovehiculele echipate cu aceste motoare se preteaza unui condus sportiv, performantele acestui motor fiind apropiate si chiar depasindu-le pe cele ale motoarelor similare pe benzina. Impreuna cu o cutie de transmisie cu 6 rapoarte, similara cu cea de pe modelul STi, autoturismele Subaru Diesel au un demaraj bun (sub 10s -100km/h) si o elasticitate deosebita la schimbarea vitezelor. Un stil de condus sportiv se traduce prin presiuni si eforturi mai mari in subasamblele motorului si automat prin frecari mai mari intre piesele aflate in miscare. Contaminarea uleiului dar si temperaturile superficiale mari duc la degradarea acestuia si automat la scaderea proprietatilor de lubrifiere. In cazul motoarelor al caror ulei nu a fost schimbat si nici verificat pot surveni accidente neplacute datorate uzurilor produse la cuzineti si vilbrochen.

CLASIFICARE ULEIURI SUBARU Diesel

Pentru motoarele EE20 Subaru recomanda folosirea unor uleiuri 5W30 conforme standardelor ACEA C2, C3 (C2 – Euro4, C3 – Euro5).
Clasele de uleiuri ACEA C2 si C3 sunt special concepute pentru motoare dotate cu filtru de particule sau catalizator, degajand o cantitate mica de cenusa la ardere.
Trebuie retinut ca vascozitatea la 150gr.C este mai mare la ACEA C3 decat la C2.
Este recomandata folosirea uleiul specific pentru fiecare tip de motor, in functie de clasa de poluare in care este incadrat.

INTERVALE DE SCHIMB ULEI  SUBARU DIESEL

Constructorul autoturismului recomanda schimbarea uleiului si a filtrului la un interval de 15.000km sau la 12 luni (foarte important de retinut pentru cei care au autoturismele in garantie, depasirea acestor intervale conduce la pierderea garantiei). Tot producatorul recomanda schimburi mai dese in cazul folosirii vehiculului in conditii mai grele decat in mod uzual.
Avand in vedere si contaminarea uleiului cu motorina este recomandata schimbarea acestuia sub 10.000km. Utilizatorii pretentiosi schimba uleiul la aproximativ 7500km. Este foarte important ca aceste schimburi sa fie notate in cartea de intretinere a autovehiculului.

MARCI DE ULEIURI

Uleiuri recomandate pentru motoarele diesel Subaru

Principalele marci recomandate din experienta proprie dar si a atelierelor de service sunt MOTUL si FUCHS. Ambii producatori comercializeaza produse performante pentru exploatarea in bune conditii a acestor motoare cu reale valente sportive. Atat uleiul specific Motul cat si Fuchs Titan GT pot fi schimbate la aproximativ 10.000km de utilizatorii medii si la 7500km de catre cei care conduc in zona turatiei de cuplu maxim.

Fuchs Titan GT1 C2

Fuchs-Titan-GT1-C3-240

 

Fuchs TITAN GT1 C2 5w30, Motul Subaru Diesel specific 5w30 ,  Fuchs TITAN GT1 C3  5w30

 

DE UNDE CUMPARAM ULEI PENTRU SUBARU DIESEL ?

Uleiurile specifice pot fi achizitionate din reteaua autorizata Subaru sau de la societatiile de profil.
Recomandam importatorul PENTEKER deoarece la ei puteti obtine detalii suplimentare legate de autoturism, motor, mod de exploatare si de intretinere.
Este importanta verificarea compatibilitatii dintre un anumit tip de ulei si motorul masinii pentru a preintampina eventualele incindente extrem de costisitoare.
Trebuie cunoscut ca inlocuirea unui vilbrochen si a unui set de cuzineti depaseste suma de 2500Euro. Inainte de a comanda un produs este important sa discutati cu un inginer care va poate indica produsul potrivit.

One Comment

  • George R.

    Buna ziua,

    Eu nu sunt convins ca Motul este foarte bun, cred ca este un ulei normal. Am avut acest ulei in mai multe masini si nu pot spune ca sunt incantat de el.
    Poate ca ar trebui sa recomandati si alte marci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*